Prin ce se manifestă aspectul inestetic al dinților?
Aspectul inestetic al dinților este cauzat în mare parte de prezența cariilor, a obturațiilor masive, învechite și îngălbenite. De regulă, toate acestea apar treptat; sau poate ochii se obișnuiesc cu imaginea din fiecare zi din oglindă, și nici nu observăm când dantura noastră și-a pierdut aspectul armonios și plăcut.
Ce soluții există în ameliorarea aspectului danturii?
Aspectul estetic al danturii are categoric un caracter subiectiv. Pentru unii pacienți ”dinții frumoși” sunt asociați cu dinți mai albi, pentru alții, înseamnă: drepți, uniform aliniați sau mai mari și mai lungi. Atunci când vreți să schimbați aspectul estetic al danturii, încercați să formulați mai clar ce vreți să obțineți, sau prezentați medicului careva poze cu o dantură care vă place. Astfel, medicul, ar putea să vă propună soluții din cele mai simple, ca o curățire profesională sau albire dentară; până la tratamente mai radicale, ca ortodonție, fațete din ceramică, schimbarea coroanelor sau a punților vechi.
Mai jos găsiți o listă de proceduri care ar putea să schimbe aspectul danturii Dvs.
- Detartrajul profesional (înlătură piatra și placa bacteriană, uneori poate înlătura și petele de culoare maro, dacă sunt proaspete)
- Albirea dentară (albește culoarea dinților până la 4 nuanțe)
- Obturațiile sau restaurările din compozit (restabilesc dinții cu mici rupturi, ciopliți, găuriți la colet – lângă gingie)
- Restaurările din ceramică: inlay, onlay și overlay (restabilesc forma dinților rupți, tociți, abrazați, de obicei din zonele laterale, înlocuiesc amalgamele)
- Fațetele dentare din ceramică (schimbă forma, structura, culoarea dinților îngălbeniți sau întunecați din cauza devitalizărilor, închide tremele, diastemele – spațiile între dinți)
- Coronițe dentare din ceramică sau zirconiu-ceramică (acoperă dinții distruși aproape în totalitate, restabilesc dinții de la rădăcina lor, înlocuiesc coroanele și punțile vechi cu spații între gingie și coroană)
- Tratamentul ortodontic (aliniază dinții înclinați, înghesuiți, cu spații între ei, schimbă ocluzia – poziția între cele doua maxilare)
Toate aceste proceduri și tratamente au propriile indicații și avantaje în anumite situații. Noi le-am descris pe toate mai detaliat în rubrica ”servicii”. Clicați pe fiecare din ele pentru a vă redirecționa direct. Acolo găsiți și imagini ”înainte/după” pentru o idee mai clară despre utilitatea lor.
Cât costă schimbarea aspectului inestetic al danturii?
Prețul pentru oricare din serviciile stomatologice variază în funcție de țara unde vă tratați. În țările europene costurile vor fi întotdeauna mai mari decât în țările din afara UE, unde se practică pe scară largă turismul dentar.
Oriunde v-ați afla, costurile cele mai mici vor fi pentru procedurile simple ca: detartrajul, albirea dentară, obturațiile și restaurările din compozit. În funcție de obiceiurile Dvs., modul de viața dar și de igiena zilnică, aceste proceduri ar putea fi periodic reîmprospătate.
Urmează tratamentul ortodontic pentru schimbarea poziției dinților, care are un preț de mijloc. Prețul cel mai mare îl au toate construcțiile din ceramică (restaurările: inlay, onlay, overlay; fațetele dentare și coronițele din ceramică integrală și zirconiu-ceramică).
În clinica noastră, în Moldova, prețuri sunt foarte accesibile, ceea ce v-ar permite să optați pentru tratamente mai costisitoare, care în țările europene v-ar costa economiile de ani buni. Astfel, vă propunem:
- Detartrajul la preț de 50 euro pentru toată dantura
- Albirea dentară la preț de 250 euro pentru toată gura cu lampa Philips Zoom White Speed – demonstrată a fi în TOP-ul mondial până în prezent.
- Obturații și restaurările din compozit la preț cuprins între 50 euro și 120 euro per dinte
- Restaurările din ceramică (inlay, onlay, overlay) la preț de 225 euro per dinte
- Fațetele dentare din ceramică EMAX la preț de 225 euro per dinte
- Coronițele din ceramică integrală EMAX și zirconiu-ceramică) la preț de 225 euro pentru fiecare dinte sau element din punte.
Spelling error report
The following text will be sent to our editors: